




ARTĂ ACTIVĂ pentru EDUCAȚIE îMPREUNĂ
Kickstart Limanu
proiect de artă activă pentru educaţie împreună
COMUNICAT DE PRESĂ
Kickstart Limanu - 13 septembrie 2010, ora 17.00 la Centrul Comunitar din comuna Limanu, judeţul Constanţa va avea loc prezentarea atelierului de Artă Activă pentru educaţie împreună Kickstart Limanu, prezentare susţinută de către copiii din comunitatea Limanu.
Kickstart Limanu este un proiect de educaţie creativă şi culturală în care copii cu vârste între şase şi cincisprezece ani au participat în ateliere de teatru, dans, desen şi educaţie vizuală, explorând realitatea din care fac parte, dezvoltându-şi potenţialul creativ, puterea de reprezentare şi de liberă exprimare prin produse culturale generate de ei şi experimentând pentru prima dată implicarea civică în viaţa comunităţii. Iniţiativa civică a copiilor s-a materializat printr-o vizită la primărie, unde au depus cereri semnate de către părinţi pentru continuarea activităţilor iniţiate în proiect.
„Am dansat, am băut apă, m-am jucat, am avut pauză, am dansat, am văzut când s-a dărâmat scena, m-am jucat cu plastilină, am povestit ce s-a întâmplat în Limanu şi cum am căzut în ghiol. Aş vrea la cămin pe viitor să desenez, să scriu, să ma joc cu plastilină, să fiu îmbrăcat frumos şi să fiu fericit.” (Marius Encuţă – 8 ani)
„Noi la atelier am făcut o grămadă de lucruri frumoase, de aventură cum ar fi: am desenat, am dansat, am făcut teatru, ne-am jucat , am făcut gimnastică, am făcut machete din plastilină, am scris ştiri, am mers la peşteră, la pădure, la ghiol, la biserică, la podul de fier, am jucat un joc numit Dorinţele-inelul Arabelei.” (Roxana Foca – 13 ani)
Proiectul Kickstart Limanu face parte din strategia pe termen lung a Ofensivei Generozităţii, de dezvoltare, implementare şi diseminare a metodei proprii de Artă Activă. Proiectul Kickstart Limanu este continuarea şi dezvoltarea pe termen lung a proiectului cadru Turneu la Ţară, prima intervenţie în acest demers având loc vara trecută în comuna Limanu.
Proiectul Kickstart Limanu este o iniţiativă Ofensiva Genorizităţii realizată cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, Primăria comunei Limanu, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Veioza Arte şi Scot and Company Consulting.
Coordonatori proiect: Andreea Eşanu şi Bogdan Georgescu
Traineri: Andrei Ioniţă şi Tania Cucoreanu
Consultant management: Ioana Tamaş
- Sală de spectacole cu oameni, scenă, microfoane, boxe, stație, scaune, spectatori, reflectoare, trupă de teatru, trupă de dans, cerc de acrobații, popice, panglici, picioroange, sfori, mingi;
- Sală de dans cu profesor, pian, bară la perete, bănci, casetofon;
- Sală de desen cu șevalete, pensule, acuarele, scaune, copii, spațiu de expoziții;
- Cerc de film cu televizoare, telecomenzi, DVD-uri, frigider cu sucuri, scaune;
- Sală de forță cu haltere, bicicletă, bandă de alergat, sac de box, gantere și alte aparate de gimnastică;
- Cerc de muzică cu instrumente și profesor;
- Centru multimedia cu reflectoare, aparate foto, calculatoare, proiector;
- Cerc de automodelism cu mașini teleghidate și pistă;
- Sală de calculatoare cu acces la internet și cerc de limbi străine;
Mă numesc Macovei Cătălina, dar cel mai des mi se spune Cătă. Sunt născută în zodia leu pe 28 iulie1999. Am 11 ani şi intru în clasa a V a. Mai am un frate pe nume Radu care este partenerul meu de joacă. Când sunt singură îmi place să ascult muzică şi alte lucruri de fete. Cel mai mult îmi place să îmi petrec timpul cu pisoiul meu. Nu îmi place de loc să cânt şi să jocuri de băieţi.
Când voi fi mare vreau să mă fac manichiuristă sau coafeză. Îmi place muzica uşoară dar nu am niciun cântăreţ sau formaţie preferată. Mâncarea mea preferată este pizza. Azi-noapte am visat ca aveam foarte mulţi bani. De obicei îmi plac filmele cu animale şi aş juca în rolul stăpânului animalelor.
Gabriela Alexandra Popovici
Bună, mă numesc Popovici Alexandra Gabriela şi am 8 ani. Eu m-am născut pe 13 decembrie 2001. Acum trec în clasa a III a. Învăţ foarte bine şi imi place foarte mult să scriu şi să citesc. Îmi plac culorile roz, bleu , negru şi alb. Eu mă joc cu verişorii şi verişoarele mele. Sunt din comuna Limanu, judeţul Constanţa.
Cand mă fac mare vreau să fiu doctor. Îmi place formaţia Aqua şi cîntăreaţa Shakira. Mâncarea mea preferată este piureul cu şniţele, frigăruiile şi pilaful. Azi-noapte am visat că mi-a murit bunica.
Dacă ar fi să joc într-un film aş vrea să joc rolul Belei.
Marian
Mă numesc Savu Marian Emilian. Eu am 11 ani. Mie îmi plac jocurile pe calculator şi jocul meu preferat se numeşte Psi Ops. Eu stau în Linamu în comuna Constanţa. Mie nu-mi place să fiu deranjat de la calculator. Animalul meu preferat este jaguarul şi pantera. Eu am trei căţei unul mare şi doi mici şi o pisică cu pui. Eu stau pe strada Vasile Alecsandri nr. 54.
Când o să fiu mare vreau să fiu muncitor constructor. Îmi place formaţia Aerosmith. Îmi place salata de vinete. Eu am visat azi-noapte monştrii pe motocilclete. Mie îmi place filmul Iron man 2 şi mi-ar plăcea să joc rolul omului de fier.
Alex Encuţă
Mă numesc Encuţă Alexandru. Am 9 ani. Sunt din judeţul Constanţa, comuna Limanu. Animalul meu preferat este leul. M-am născut în anul 2001, 25 februarie şi sunt nebun după Michael Jakson.
Când voi fi mare vreau să fiu cântăreţ ca Michael Jakson. Mâncarea mea preferată este pizza, am visat aseară că m-am sărutat cu o fată. Filmul meu preferat este Regele Scorpion şi aş vrea sa fiu personajul care se transformă în scorpion.
Alexandra Teodora Luciu
Sunt Alexandra Teodora şi am 11 ani jumătate. Mi se spune Aca. Mie îmi place ca lumea să ştie că îmi place să dansez. Îmi plac căţeii şi pisicile micuţe. Îmi place să înot şi să mă îmbrac frumos.
Cand mă fac mare vreau să devin dansatoare. Mie îmi plac toate melodiile în afară de Michael Jakson. Îmi plac cartofii prăjiţi. Am visat că merg la aqua magic şi chiar am mers. Dacă aş juca într-un film mi-ar plăcea să fiu cea mai importantă.
Alecsandra Diana Boboşatu
Bună, mă numesc Boboşatu Alecsandra şi am 11 ani. Sunt din comuna Limanu, judeţul Constanţa. Sunt o fată cu părul blond şi ochi verzi. Mie îmi place să stau la calculator să ma joc şi să vorbesc cu colegii pe internet. Mie îmi plac foarte mult animalele şi mai ales iepurii. Îmi place să desenz şi să scriu şi să mă joc cu fratele meu mai mare. Mie îmi place să ma dau skate-ul şi rolele şi să mă plimb cu bicicleta.
Eu aş vrea sa ma fac dansatoare, îmi place muzica cu manele şi formaţia lui Puya. Mâncarea mea preferată este salata cu cartofi prăjiţi si friptură. Filmul meu preferat este Stăpânul Inelelor şi nu vreau să joc într-un film.
Elena Ciocotiş
Numele meu este Elena şi m-am născut în 1999 pe 21 mai la ora 4 dimineaţa. Mie îmi place să dansez şi să cânt chiar dacă nu am voce. Îmi plac pisicile şi îmi place să ma joc pe calculator. Trec în clasa a VI a. Cred că mă voi descurca anul acesta. Eu am un frate mai mic pe care îl cheamă Ciocotiş Nicolae. Sunt alergică la nuci.
Eu vreau să mă fac când o să fiu mare doctoriţă. Îmi place muzica Celinei Gomez şi formaţia Alb-Negru. Mâncarea mea este puiul la rotisor şi cartofii prăjiţi. Am visat aseară că eram o prinţesă răsfăţată care făcea ce vroia. Filmul meu preferat este Hana Montana şi vreau să joc rolul lui Maili.
Daniel Foca
Mă numesc Dani şi îmi place îngheţata. Îmi place să mă joc cu prietenii şi cu mingea. Eu de marţi până vineri merg la rugby, 2 ore, de la 8 la 10. Prietenii mă strigă Mititelu' şi nu îmi place. Eu ascult Puya şi 3 sud est. Mâncarea mea preferată: spaghetele cu sos şi cu usturoi. Azi-noapte am visat frumos. Filmul meu preferat este Vaporul Scufundat şi mi-ar plăcea să joc în acest film personajul principal.
Foca Roxana Gabriela
Numele meu este Foca Gabriela Roxana. Am 13 ani, m-am nascut pe 16 iulie, ora 12 noaptea, anul 1997. Ştiu că ar trebui să intru în clasa a VII a dar de fapt o să intru în clasa a VIII a pentru că mami şi tati m-au dat la 6 ani la şcoală. Zodia mea este rac. Animalul meu de casă preferat este pisica. În timpul liber îmi place să mă uit la televizor. Materia mea preferată este limba română. Nu îmi plac limbile străine în afară de spaniolă. Îmi place să desenez şi să învăţ repede. Chiar dacă nu am voce, pasiunea mea este cântatul.
Când voi fi mare eu vreau să ma fac actriţă. Îmi place muzica uşoară şi să ascult 3 sud est. Mâncarea mea preferată este pizza făcută în casă. Azi-noapte am visat că era iarnă şi era foarte puţină zăpadă afară, în schimb era noroi. Parcă eu şi fraţii mei, mergeam cu colindul şi ajunsesem la casa unei femei bătrâne. Ea era îmbrăcată în alb. Prima data s-a purtat urât cu noi, dar dupa aceea s-a purtat foarte frumos. Şi parcă ne dăduse câte o bomboană iar dupa aia am plecat.
Filmul meu preferat se numeşte Iubesc pe cine nu trebuie, este o comedie. Dacă aş juca într-un film mi-ar plăcea să am rolul principal.
Florentina Stoian
Bună, sunt Stoian Florentina , am 11 ani şi trec în clasa a Va. Îmi place să dansez, îmi doresc să devin învăţătoare, fotomodel sau ospătăriţă. Îmi place să mă aranjez, să mă îmbrac frumos şi să merg la cumpărături. Cam atât despre mine, pa !
1. Adamescu Ana Maria Alina
2. Beldie Teodor
3. Boboşatu Alecsandra Cristina
4. Ciocotiş Elena
5. Cobei Nicuşor
6. Drăguţ Ştefan Robert
7. Encuţă Alexandru
8. Encuţă Bianca
9. Encuţă Gabriel
10. Encuţă Marius
11. Foca Daniel
12. Foca Roxana Gabriela
13. Hoţei Mariana
14. Luciu Ana Maria
15. Luciu Alexandra Teodora
16. Macovei Cătalina
17. Macovei Radu
18. Merlă Steliana
19. Mihail Ştefan Cristian Ion
20. Paraschiv Costin Sandu
21. Popovici Gabriela Alexandra
22. Stoian Florentina
23. Savu Marian
24. Vilău Ana Maria
25. Vlădescu Mircea Cosmin
Par Jean-Pierre Thibaudat | Journaliste | 06/03/2010 | 13H17
C'est une maison basse dans le quartier Rahova-Uranus de Bucarest, non loin du marché aux fleurs. C'est la Bomba !
Sans être explosif, le quartier a été salement chahuté par l'Histoire, naguère industrielle, aujourd'hui oscillant entre destructions (et donc expulsions), réhabilitations (et donc expulsions) et nouveaux édifices rutilants (certains y voient déjà un futur coin chaud de la capitale roumaine).
Cette maison qui fut une discothèque, tous les habitants du quartier -gitans pour la plupart- la connaissent. « Ah vous allez à la Bomba ! Oui on y va ». En marge d'un festival de théâtre dans la capitale roumaine, on m'avait convié à y voir « I am special ».
Dans la journée, le « centre communautaire la Bomba » tient lieu d'atelier de couture. On a repoussé les machines à coudre sur le côté, installé des bancs. Des enfants du quartier courent le long des travers, c'est la fête, c'est aussi leur maison. Ils connaissent bien les acteurs, ils travaillent avec eux. C'est un lieu d'enseignement permanent, d'éducation pour les adultes et les enfants, où, pour expliquer leur démarche, les animateurs et les commentateurs citent le livre de Jacques Rancière « Le Maître ignorant ».
Devant les bancs, le spectacle va commencer. Les moyens du bord (tables, chaises) tiennent lieu de décor, l'éclairage est rudimentaire.
L'histoire que racontent les acteurs a défrayé la chronique dans la presse roumaine : celle d'une femme de ménage devenue, via un concours, professeur d'anglais auxiliaire à mi-temps, et demeurant femme de ménage pendant le reste de son temps.
L'affaire a fait scandale. Certains ont vu là un signe patent d'un « état déplorable de l'enseignement », d'une « dévalorisation » du métier. Est-ce donc un crime qu'une femme de ménage puisse aussi enseigner l'anglais ?
Les acteurs sont de jeunes professionnels, ils font partie de « du projet Tanga » et dumouvement « L'Offensive de la générosité » (regroupant des artistes de différentes disciplines) qui travaillent dans le quartier depuis quatre ans. Bogdan Goergescu, un des animateurs du groupe, est le plus disert, mais les notions de collectif, la non hiérarchie et la non spécialisation (ils sont tous un peu acteurs, dramaturges, metteurs en scène) leur sont chères.
Après la création à la Bomba, l'été dernier, ils sont allés jouer « I am special » dans plusieurs maisons de la cultures de différentes bourgades. Ces établissements, datant des années Ceausescu, en sommeil depuis des années, sont des coquilles vides. La vie culturelle a déserté ces établissements, et en matière d'éducation cela ne vaut guère mieux.
« Nous avons choisi cette histoire comme point central de notre projet pour amener à discuter de l'égalité des chances et ouvrir de nouvelles perspectives aux élèves de ces communes » dit Bogdan. Le but serait de transformer ces maisons de la culture en espaces communautaires et que les habitants se réapproprient ces lieux.
Les acteurs sont restés cinq jours dans chaque village. Cela ne suffira pas à réaliser leur rêve, mais c'est un début. Parmi ces lieux : Dimbovita, où la maison de la culture porte le nom du grand Ion Luca Caragiale. Ce qui est légitime puisque le père du théâtre roumain et maître de Ionesco est né là. Caragiale veille sur la Bomba.
► La Bomba Rahova-Uranus - Centre communautaire, 194 Calea Rahovei, Bucarest (Roumanie)
(Remerciements à Julia Popovici et Mirella Patureau pour la rédaction de cet article)