Constantin VICĂ Comunitate & autenticitate ![]() Deschiderea oficială a fost o întîlnire multiculturală. În micuţa bucătărie a Centrului laBOMBA (Calea Rahovei, nr. 194) au gătit împreună Electric Brother, doamna Sumhaila (fostă refugiată, acum cetăţean român) şi familia Eremia (cei care au transformat laBOMBA din discotecă în atelier de croitorie şi spaţiu educaţional). În acest timp se putea urmări filmul Flexible, investigaţie video despre percepţia dansului în trei comunităţi din Bucureşti. Centrul a fost deschis oficial de Jaap Werner, ambasadorul Regatului Ţărilor de Jos, care nu a ţinut un discurs (aşa cum ar fi făcut orice politician român), ci a invitat copiii pe scenă. Concertul Biluna Jam Session, ultimul din acest an, a adunat în faţa laBOMBA toţi membrii comunităţii, de la copii jucîndu-se pe stradă la adulţi dansînd şi cîntînd alături de copiii lor de pe scenă. La tobe, darabane şi xilofoane, copiii Biluna au cîntat melodii propuse chiar de ei, pe ritmuri prelucrate şi adaptate de muzicieni profesionişti (Ati de Chile, Electric Brother, Emanuel Ionescu, iordache, Alex Anastasiu, Mandela). Pe scenă au urcat şi africanii Mbella şi Alain, doi membri ai comunităţii refugiaţilor din Bucureşti. În acest spaţiu infra-realist, mărginit de Bursa de Mărfuri şi Piaţa de Flori, pe o parte, şi Palatul Bragadiru şi fantoma Casei Academiei, pe cealaltă parte, muzica şi dansul au fost suspendate de intervenţia unor echipaje de poliţie, chiar dacă evenimentul era aprobat. Dacă ar fi fost o petrecere electorală, poliţia ar fi avut grijă ca nimeni să nu lipsească. Dar pe 7 iulie, poliţia s-a autosesizat că sărbătoarea comunitară depăşeşte limita de timp stabilită (şi aceasta, după lungi negocieri) şi a intervenit pentru impunerea liniştii publice. Sîmbătă, 11 iulie, a avut loc tot la laBOMBA premiera spectacolului I am special, spectacol care se va juca în patru cămine culturale din România în cadrul proiectului Turneu la ţară. Spectacolele vor fi urmate de discuţii şi ateliere în comunele respective. Piesa I am special a fost scrisă, în urma unei documentări la Bicazu Ardelean, de către Bogdan Georgescu alături de actorii Andreea Eşanu, Monica Marinescu, Sînziana Nicola şi Sever Andrei. Povestea porneşte de la cazul real al unei femei de serviciu dintr-o şcoală rurală care ajunge suplinitor de limba engleză. Acest fapt naşte un scandal mediatic. Investigaţia făcută de cei cinci artişti repoziţionează adevărul din spatele scandalului şi are un mesaj simplu: e vremea ca orice comunitate să-şi stabilească standardele şi să susţină iniţiativele personale care aduc schimbarea. Poate părea incredibilă iniţiativa artiştilor din Ofensiva Generozităţii de a regenera comunităţile prin artă şi educaţie. Dar ultimii trei ani în Rahova-Uranus demonstrează că totul e posibil dacă se porneşte de pe poziţii egale şi convergente, dacă mediul este privit exact aşa cum este şi se încearcă schimbarea socială de jos în sus. |
Jul 28, 2009
Comunitate si Autenticitate - Constantin Vica
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment