Fosta comună Haimanale, locul în care s-a născut dramaturgul Ion Luca Caragiale, poartă acum numele „marelui om”, dar asta e singura sa legătură cu teatrul. proiectul "I am special" a mai schimbat cate ceva.
Pe vremuri, funcţiona şi aici, ca în orice comună care se respecta în regimul comunist, un Cămin Cultural. Activitatea de bază era discoteca, serile se mai proiecta câte un film, iar o „formaţie de muzică” făcea repetiţiile în incintă. Acum, pe uşa Căminului Cultural atârnă lacătul. Într-una dintre camerele acestuia se află Biblioteca, însă de câteva luni nu mai are cine să împrumute cărţile, fiindcă ultima bibliotecară a găsit un serviciu mai bun, iar salariul pe care îl oferă consiliul comunal nu motivează pe nimeni.
Totuşi, în ultimele zile de vară, ceva s-a întâmplat şi a adus puţină animaţie în acest loc pe care oamenii ajunseseră să-l ocolească. Curtea mare din faţa Căminului Cultural, unde a crescut iarba înaltă, nederanjată de nimeni, a devenit un loc de parcare ad-hoc, iar lacătul de pe uşă a dispărut. Am ajuns în comuna I.L.Caragiale, la 25 de km de Ploieşti, ca să văd spectacolul „I am special- Sunt special” din cadrul Turneului la ţară organizat de un grup de tineri actori şi regizori. Ideea proiectului, organizat cu sprijinul AFCN şi al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti, era să se joace acelaşi spectacol în cămine culturale din mai multe sate din ţară, pentru a reanima din interior activitatea lor. Ideea tinerilor organizatori era să-i ajute pe oamenii din respectivele comune să-şi amintescă de Căminul Cultural şi să încerce să-l redea vieţii comunităţii. Un drum lung care a început greu.
Ca spectator, am întâmpinat şi eu obstacole: în ciuda indicaţiilor, m-am rătăcit, iar când am întrebat un trecător, chiar în centrul comunei, lângă monumentul dedicat dramaturgului, unde e Căminul Cultural, omul a declarat senin că... nu există aşa ceva! La faţa locului, oamenii care veniseră – convinşi prin discuţii „om la om” că nu au de ce să se sperie – erau timizi şi crispaţi, de parcă ar fi urmat să asiste la o întâlnire cu extratereştrii. Copiii care se împungeau şi râdeau erau admonestaţi imediat, iar părinţii lor păreau că-şi cer scuze tot timpul.
Spectacolul „I am special” spune povestea unei femei de serviciu care a ajuns să îndeplinească şi rolul de profesor de engleză în şcoala de ţară la care era angajată, caz povestit şi de presă la data „descoperirii lui senzaţionale”. Prezentat atunci ca un caz nemaiauzit, prilej de critică severă la adresa Ministerului Educaţiei, care a pierdut de sub control sistemul, mai ales când vine vorba despre şcolile de la ţară, cazul este mai atent explicat în spectacol, astfel încât minţile oamenilor să fie deschise: nu e nimic greşit în a face două munci, chiar dacă atât de diferite, cu condiţia să le faci bine. Rezultatul e că le oferi copiilor şansa de a învăţa o limbă străină într-un colţ de lume unde nu vrea să vină nici un profesor calificat. Regizorul Bogdan Georgescu şi colegii lui Andreea Eșanu, Sever Bârzan, Monica Marinescu, Sînziana Nicola, Vlad Georgescu au jucat un spectacol viu, cu soluţii interactive, care să implice câte puţin şi publicul, atenuând distanţa dintre sală şi scenă, dar şi cu ideea foarte contemporană de a face trecerea de la o scenă la alta prin scurte intervenţii de rap cu accente sociale în versurile lui.
Reacţiile spectatorilor, dintre care mulţi nu fuseseră în viaţa lor la teatru, ar fi dat speranţe oricărui oficial preocupat de gradul de educaţie al cetăţenilor din mediul rural – cu condiţia să fi fost vreunul pe acolo! Consilierul cultural al Primăriei din comună a „luat cuvântul” la discuţia ce a urmat spectacolului ca să spună că tinerii actori „i-au deschis orizontul”, să-şi facă apoi autocritica fiindcă ţine clădirea Căminului închisă cu lacătul şi consumă bani de la buget numai „pentru întreţinerea clădirii” şi să promită că, cine va veni peste un an va vedea că „alta va fi situaţia”.
Excursia m-a adus brusc cu picioarele pe pământ, pregătindu-mă pentru începerea stagiunii. Cum spuneam în Gândul, trăim cu toţii acasă la Caragiale
http://www.gandul.info./opinii/acasa-la-caragiale-4870554
- Cristina Modreanu
http://teatruldeazi.blogspot.com/2009/09/la-tara-la-caragiale.html
Pe vremuri, funcţiona şi aici, ca în orice comună care se respecta în regimul comunist, un Cămin Cultural. Activitatea de bază era discoteca, serile se mai proiecta câte un film, iar o „formaţie de muzică” făcea repetiţiile în incintă. Acum, pe uşa Căminului Cultural atârnă lacătul. Într-una dintre camerele acestuia se află Biblioteca, însă de câteva luni nu mai are cine să împrumute cărţile, fiindcă ultima bibliotecară a găsit un serviciu mai bun, iar salariul pe care îl oferă consiliul comunal nu motivează pe nimeni.
Totuşi, în ultimele zile de vară, ceva s-a întâmplat şi a adus puţină animaţie în acest loc pe care oamenii ajunseseră să-l ocolească. Curtea mare din faţa Căminului Cultural, unde a crescut iarba înaltă, nederanjată de nimeni, a devenit un loc de parcare ad-hoc, iar lacătul de pe uşă a dispărut. Am ajuns în comuna I.L.Caragiale, la 25 de km de Ploieşti, ca să văd spectacolul „I am special- Sunt special” din cadrul Turneului la ţară organizat de un grup de tineri actori şi regizori. Ideea proiectului, organizat cu sprijinul AFCN şi al Universităţii de Teatru şi Film din Bucureşti, era să se joace acelaşi spectacol în cămine culturale din mai multe sate din ţară, pentru a reanima din interior activitatea lor. Ideea tinerilor organizatori era să-i ajute pe oamenii din respectivele comune să-şi amintescă de Căminul Cultural şi să încerce să-l redea vieţii comunităţii. Un drum lung care a început greu.
Ca spectator, am întâmpinat şi eu obstacole: în ciuda indicaţiilor, m-am rătăcit, iar când am întrebat un trecător, chiar în centrul comunei, lângă monumentul dedicat dramaturgului, unde e Căminul Cultural, omul a declarat senin că... nu există aşa ceva! La faţa locului, oamenii care veniseră – convinşi prin discuţii „om la om” că nu au de ce să se sperie – erau timizi şi crispaţi, de parcă ar fi urmat să asiste la o întâlnire cu extratereştrii. Copiii care se împungeau şi râdeau erau admonestaţi imediat, iar părinţii lor păreau că-şi cer scuze tot timpul.
Spectacolul „I am special” spune povestea unei femei de serviciu care a ajuns să îndeplinească şi rolul de profesor de engleză în şcoala de ţară la care era angajată, caz povestit şi de presă la data „descoperirii lui senzaţionale”. Prezentat atunci ca un caz nemaiauzit, prilej de critică severă la adresa Ministerului Educaţiei, care a pierdut de sub control sistemul, mai ales când vine vorba despre şcolile de la ţară, cazul este mai atent explicat în spectacol, astfel încât minţile oamenilor să fie deschise: nu e nimic greşit în a face două munci, chiar dacă atât de diferite, cu condiţia să le faci bine. Rezultatul e că le oferi copiilor şansa de a învăţa o limbă străină într-un colţ de lume unde nu vrea să vină nici un profesor calificat. Regizorul Bogdan Georgescu şi colegii lui Andreea Eșanu, Sever Bârzan, Monica Marinescu, Sînziana Nicola, Vlad Georgescu au jucat un spectacol viu, cu soluţii interactive, care să implice câte puţin şi publicul, atenuând distanţa dintre sală şi scenă, dar şi cu ideea foarte contemporană de a face trecerea de la o scenă la alta prin scurte intervenţii de rap cu accente sociale în versurile lui.
Reacţiile spectatorilor, dintre care mulţi nu fuseseră în viaţa lor la teatru, ar fi dat speranţe oricărui oficial preocupat de gradul de educaţie al cetăţenilor din mediul rural – cu condiţia să fi fost vreunul pe acolo! Consilierul cultural al Primăriei din comună a „luat cuvântul” la discuţia ce a urmat spectacolului ca să spună că tinerii actori „i-au deschis orizontul”, să-şi facă apoi autocritica fiindcă ţine clădirea Căminului închisă cu lacătul şi consumă bani de la buget numai „pentru întreţinerea clădirii” şi să promită că, cine va veni peste un an va vedea că „alta va fi situaţia”.
Excursia m-a adus brusc cu picioarele pe pământ, pregătindu-mă pentru începerea stagiunii. Cum spuneam în Gândul, trăim cu toţii acasă la Caragiale
http://www.gandul.info./opinii/acasa-la-caragiale-4870554
- Cristina Modreanu
http://teatruldeazi.blogspot.com/2009/09/la-tara-la-caragiale.html
No comments:
Post a Comment